luni, 29 octombrie 2018

Întru Mulți și binecuvântați ani Preasfințite Stăpâne!


Astăzi este ziua bucuriei nu doar pentru Preasfinția Voastră, Preasfințite Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni că ați ajuns cu bine la vârsta de 51 ani, dar și pentru toți cei care Vă înconjoară, clerul care se bucură de sprijin și susținere din partea Preasfinției Voastre, că în permanență îndreptați cu dragoste, enoriașii și fiii duhovnicești, care zilnic vă caută pentru a primi sfaturi și povețe ce-i va duce la limanul mântuirii, copiii cei orfani cărora le sunteți tată și sfătuitor și multe alte categorii de oameni pe care îi susțineți moral și financiar, dar și învățătorește ca un blând Păstor.

joi, 12 iulie 2018

Mesaj de Felicitare din partea prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei, adresat Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, cu prilejul sărbătoririi sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Preasfinției Sale



Preasfințite Stăpâne

Vă felicit din tot sufletul, cu ocazia prăznuirii Sfântului ocrotitor și Vă doresc mult har și înțelepciune de la Domnul pentru a merge  înainte cu Hristos și totodată de a păstori în pace.
     Viața D-voastră este într-o asociere directă cu munca depusă spre diriguirea bisericii. A sluji lui Dumnezeu prin păstorirea turmei îngăduite de Hristos este un lucru anevoios care presupune multă nevoință duhovnicească, îngăduință și chibzuință față de cei care caută drumul mântuirii și Vieții. Nu doar noi vorbim Preasfințite Stăpâne, ci faptele Preasfinției Voastre sânt cele care arată stăruința și misiunea dezvoltată în cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni și nu numai, iar mulțimea credincioșilor din toată țara și nu numai care au fost prezenți astăzi alături, arată acest lucru.
     Cu această ocazie Preasfințite Stăpâne, permiteți-mi să Vă felicit  personal, dar și din partea tinerilor din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și să Vă dorim ca să ajungeți la culmile Ortodoxiei, împărtășindu-Vă din Darurile Duhului Sfânt care se revarsă peste drepții lui Dumnezeu. Acest Har să Vă călăuzească pe tot parcursul vieții, împlinind și desăvârșindu-Vă spre a putea și în continuare să chivernisiți și să umpleți cu lumină sufletele încredințate de Domnul, iar Sfinții Apostoli să-i aveți călăuzitori.
     Dumnezeu să Vă întărească și vă mulțumim că sânteți mereu alături de noi ca un bun păstor de care avem nevoie.

sâmbătă, 17 martie 2018

Ultimul strigăt a lui Marin Florin preotul oprit pentru păcate și refugiat la așa-zisa MB

De ce abia acum Marin Florin are nevoie de oameni, dar până acum nu a avut nevoie de adunare. Și acest lucru se vede în ceea ce spune el in septembrie din acest video...
Nu vă lăsați mințiți... lupul păru-și schimbă, dar năravul ba...
E ultima dată când se folosește de credincioșii din Dereneu, după care o să-și facă mândrele cum va dori...
E bine că sunt oameni care sau trezit din poveștile mincinoase ale dânsului și acum ripostează... dar totul e în mâinile voastre...
Stați mâine acasă și nu participați la adunarea făcută la comandă de primăriță pentru Florin...

Fostul preot Florin Marin nu a fost oprit fiindcă a trecut la așa-zisa Mitropolie a Basarabiei, ci pentru că a fost judecat de păcatele mai vechi

Fostul preot Florin Marin nu a fost oprit fiindcă a trecut la așa-zisa Mitropolie a Basarabiei, ci pentru că a fost judecat de păcatele mai vechi săvârșite la judecata eparhiala la Ungheni din 4 iulie, iar apoi el a trecut ca să eschiveze.

Comisia de Judecată a mers după cuvântul evangheliei: De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. Matei 18, 15-18.

Toate televiziunile îl martirizează pe Florinel și lui îi place această postură... De când e el nu a făcut slujbe sâmbăta în Dereneu de 27 de ani, iar acum datorită mustrării noastre le face și chiar cheamă lumea la rugăciune asta e bine, dar e târziu fiindcă: ... iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.Matei 18,18... deci ce faceți voi cei de la așa zisa MB? ați luat sub ocrotirea voastră un oprit? Indiferent când e semnat actul de oprire a lui Florinel de PS. Petru, Biserica lui Hristos la făcut păgân și vameș mai înainte...

Cei de la așa zisa MB veți da răspuns în fața Domnului pentru ținerea sub aripă a impostorilor și a celor care nu ascultă de Hristos indiferent în care biserică se află cea rusească, sau unionistă...

Dacă judecata lui a fost în 4 iulie, deci el când a aderat la MB???

miercuri, 7 martie 2018

CÂTEVA ADEVĂRURI DESPRE PR. FLORIN MARIN PRIN SCRISOAREA CREDINCIOȘILOR DIN DERENEU DIN 2012


Aceste două poze cuprind o scrisoare (din martie 2012) din partea locuitorilor s. Dereneu, cu o plângere la adresa părintelui Marin Florin, căruia îi aduc mai multe învinuiri (după cum veți și citi). Astfel, se poate ușor de observat că nemulțumirea oamenilor la adresa părintelui sunt mai demult.

Deci nu Episcopia de Ungheni și Nisporeni, ia instigat pe oameni la ură, așa cum am fost învinuiți, iar eu în persoana mea nu eram atunci în cadrul Episcopiei sus menționate și nu am nici un interes cum am fost învinuit direct de unii.

Mărturisirea de la Dereneu 1

Odată cu trecerea preotului oprit de a sluji cele sfinte Florin Marin la Mitropolia Basarabiei, participăm la un show înscenat de către el și partenerii lui de partid religios MB. Discuții la radio Vocea Basarabiei cu naționaliști și oameni care-l compătimește, dar cu părere de rău nu a fost lăsat nici un localnic din Dereneu să ia cuvântul în emisie directă, cu toate că după aceea m-a sunat și mi-a spus că a încercat și tot ei sunt cei care m-a înștiințat despre emisiune.

duminică, 28 ianuarie 2018

Primirea noului preot în Dahnovici

În data de 28 ianuarie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, preotul Vadim Corostinschi, Secretarul Eparhial a slujit în biserica „Sf. M. Muc. Gheorghe” din satul Dahnovici, r-nul Hâncești.


După Sfânta Liturghie la care au participat credincioșii din localitate a fost desfășurată adunarea cu cei prezenți unde a fost prezentat comunității preotul Augustin Gangan, noul paroh. Aici au discutat mai multe momente din viața parohiei și care este lucrarea bisericii prin rugăciune.

miercuri, 24 ianuarie 2018

Ortodoxia sau discotecile în biserici



Fiind în epoca modernismului nu putem să o subminăm, dar nu trebuie să uităm că fiecare loc, instituție sau spațiu își are o menire a sa având un scop și o misiune aparte. De aceea ce vom vedea (studia) la școală sau bibliotecă nu vom vedea în bar sau discotecă, biserică sau procuratură, fiindcă fiecare dezvoltă latura sa tinzând spre viziunea propusă din start.

Viziunea și Misiunea Bisericii Ortodoxe este Mântuirea sufletului și aducerea omului alături de Dumnezeu bucurându-se veșnic de dragostea lui Dumnezeu.

marți, 2 ianuarie 2018

Tăcerea este o formă mai discretă de comunicare

Pentru o simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, mult trebuie să te milogești ca sa scapi de urmările ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu. Cât de frumos şi creştineşte este să știi să taciși să știi să vorbești frumos despre alții! Cine știe cât de mult îl iubește Dumnezeu pe acela pe care lumea îl arată cu degetul?!
Cât de mult se supără Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele în plus, vorbele rușinoase și mai ales vorbele ucigătoare. Dacă însă te înfrânezi de la vorbire şi taci, te foloseşti mult în cele sufleteşti şi îl bucuri mult pe Dumnezeu. E greu s-o realizezi, dar e folositoare tăcerea. Prin aceasta îţi birui eul tău păcătos. Şi această stăpânire de sine va fi mult lăudată, plăcută și încununată, nu doar de oamnei, dar şi de Dumnezeu. Vezi cât de mult se poate câștiga într-o zi cu gura închisă?